Focus on yourself

joi, 7 iunie 2018

11. Succesul se planifică zi de zi


În fiecare zi trebuie să ne facem obiceiul de a ne trezi devreme pentru a ne rezerva 30 de minute dimineața pentru ceea ce avem de făcut în acea zi. Trebuie să punem toate gândurile noastre pe hârtie.
O dată ce le punem pe hărtie ajungem să conștientizăm ceea ce avem de făcut în acea zi. În momentul în care am conștientizat acest lucru ne stabilim ca priorități ceea ce avem de făcut. Fiecare prioritate trebuie notață cu litere mari în ordinea importanței lor.
Astfel lucrurile importante le vom nota cu A1, A2, cele ma putin importanacte cu B1, B2, cele secundare si D1, D2 acele lucruri neimportante pe care le puterm amana sau le putem face mai tarziu.
Pentru fiecare lucru notat trebuie să ne notăm planuri de acțiuni. Aceste planuri ne va ghida toată ziua și ne face să fim mai productivi față de cei care nu au planuri. Trebuie să ne îndeplinim tot ce ne notăm și să căutăm mereu să invățăm noi modalități prin care să devenim mai productivi.
Timpul pe care îl pierdem cu planificarea ne scutește de ore de lucru făcute la întâmplare, ne mărește productivitatea și ne ajută să îndeplinim mai multe lucruri într-o zi decât în zilele în care mergem la voia întâmplării.
Este indicat ca mereu să începem cu activitatea cea mai grea la prima oră când muncim. În acest mod ne facem obiceiul de a începe cu ceea ce nu ne face plăcere și să îndeplinim acel lucru.
În momentul în care facem lucrurile mai grele și care ne dau bataie de cap prima dată ne crește încrederea în noi și toată ziua avem energia și motivația necesară de a îndeplini și restul lucrurilor pe care le avem planificate.
Cu fiecare lucru pe care îl îndeplinim ne simțim mai siguri pe noi, mai încrezători în forțele proprii și mai vioi. Încrederea contribuie la succesele pe care le avem și le atragem mai departe. De aceea este esențial să pornim să facem lucrurle planificate cu încredere și credință totală în noi că deja am îndeplinit tot ce am planificat.
În acest mod găsim resursele interioare pentru a ne motriva și pentru a face lucrurile în mod eficent și cu cât mai puține resurse. Eficența ne ajută să ne promovăm viața și să avansăm în viață.
Cu cât facem lucrurile mai repede și de calitate cât mai bună cu atât atragem mai multe succese în viața noastră și mai multe persoane pe care să le ajutăm și să ne ajute să ne facem viața cât mai frumoasă și mai plăcută pentru noi și toți cei cu care intrăm în contact.
Viața noastră devine mai bună ori de câte ori ne îndeplinim cu succes planurile, visele și obiectivele noastre și ale celor din jur. De asemenea devine frumoasă ori de câte ori ajutăm pe cei din jur să aibă succese, să crească, să se dezvolte și să obțină ceea ce doresc în viață.
Lumina pe care o aducem în viața celor din jur se va întoarce în viața noastră și ne va lumina calea și vom avea parte de tot mai multe succese care ne vor susține și ajuta necondiționat.
Cu fiecare succes pe care îl avem ne crește moralul și starea noastră de spirit se schimbă în bine și în același timp și sănătatea noastră. Trebuie deci să ne facem obiceiul de a ne planifica ziua și a pune în practică planurile noastre și vom avea parte de mai multe succese decât cei din jur.
Mă bucur pentru timpul pe care mi l-ai acordat pentru a citi acest articol. Dacă ti-a plăcut ce ai citit scrie comentarii, dă share la articol pe rețelele sociale pentru a ajkuta pe cei din jur să crească și să aibă o viață frumoasă. Îți multumesc pentru timpul acordat și hai să ducem  informața să la persoanele care au nevoie de ea!


Distribuie

Share Button

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *